Galeria Terapiilor – locul unde creativitatea vindecă

Un spațiu dedicat artei, expresiei și emoției — unde artiști și copii își pot expune creațiile, inspirând comunitatea.

De NOI depinde cât de mult suntem sau devenim sensibili la rezultatele acestor talente și cum susținem cultivarea lor pe termen lung.

Descoperirea talentului, valorizarea și recunoașterea lui în mediul social poate fi o imensă oportunitate de a arăta că atât copiii, cât și adulții cu nevoi speciale pot oferi plus valoare comunității.

Valorizăm talentele copiilor cu nevoi speciale de azi pentru a ne bucura împreună cu ei, adulții împliniți de mâine.

Un spațiu de întâlnire între artă, terapie și comunitate.

Galeria Terapiilor este un proiect care aduce laolaltă artiști, terapeuți și părinți, într-o inițiativă comună: celebrarea puterii de vindecare prin creație. Fiecare exponat spune o poveste — o emoție transformată în culoare, cuvânt sau formă. Aici, arta devine limbaj universal și punte între generații, discipline și suflete.

Scopul galeriei:

Ce poți expune în Galeria Terapiilor

Galeria este deschisă tuturor celor care cred în expresia autentică, indiferent de vârstă sau formare. Acceptăm lucrări care transmit emoție, inspirație sau frumusețe, realizate individual sau în cadrul activităților terapeutice.

Tablouri

Picturi, ilustrații, colaje, lucrări grafice.

Cărți

Volume scrise de terapeuți, părinți sau copii, publicații educative și inspiraționale.

Obiecte diverse

Creații handmade, decorațiuni, piese artizanale, produse realizate în ateliere terapeutice.

Operele copiilor

Lucrări create de copii talentați sau în timpul ședințelor de terapie prin artă, joc sau educație alternativă.

Încredere reciprocă

Împreună învățăm și creștem

Ești un copil sau un adult cu nevoi speciale care și-a descoperit talentul, ești un artist sensibil la provocările comunității familiilor cu nevoi speciale?

Vino alături de noi, să-ți prezentăm și să valorizăm aceste talente prin rezultatele lor și să ajutăm ca ele să devină un bun valoros al comunității noastre. Toate obiectele de artă, produse artizanale prezentate vor susține accesul familiilor la terapii, activități și evenimente pentru copiii cu nevoi speciale, iar o parte dintre acestea vor contribui la dezvoltarea acestui proiect social – Integrala Terapiilor.
Impresii & Emoții

Povești care inspiră

Povești reale care aduc speranță și dau curaj.

Elena

„Am descoperit aici resurse și oameni extraordinari care m-au ajutat să cred din nou în potențialul copilului meu.”

— Mamă participantă

Andrei

„De curând ai aflat ca vei fi părinte. Viața ta a bifat cele mai importante puncte. Ești părinte de curând dar observi lucruri iesite din comun la propriul copil. ”

— Voluntar

Irina

„Cand am aflat pentru prima oara de Galeria Terapiilor, a fost de un real folos pentru mine sa particip intrucat eram in primii ani de la diagnosticarea fetitei cu autism.”

— Terapeut ocupațional

De ce să prezinți arta sau meșteșugul tău pe Portalul Integrala Terapiilor?

Susții accesul mai facil al familiilor cu resurse modeste, dar cu dorința imensă pentru dezvoltarea potențialului copiilor cu nevoi speciale prin metode terapeutice și activități adaptate nevoilor specifice acestora.

Talentul tău merită valorizat și recunoscut în societate. Sunt oameni extraordinari care își doresc să fie parte a poveștilor de succes prin contribuții financiare la recunoașterea valorii tale.

Pune arta sau meșteșugul tău în slujba unei comunități vulnerabile, iar acest lucru va însemna recunoașterii valorii tale, dar va arăta și generozitatea sprijinului tău

Creează împreună cu copilul tău – și lasă lumea să vadă

Dacă ai un copil pasionat de desen, pictură, modelaj sau scris, îl poți înscrie în Galeria Copiilor. Aici, fiecare creație este prețuită, iar micii artiști sunt încurajați să se exprime liber, fără presiune, într-un context blând și inspirațional.

Cum funcționează:

01.

Trimite lucrările copilului prin formularul de înscriere.

02.

Adaugă o scurtă descriere – ce a inspirat creația sau în ce context a fost realizată.

03.

Noi o vom publica în secțiunea „Operele copiilor” din galerie

Completează formularul de înscriere


Povești cu speranță

Lorem ipsum dolor sit amet

Transformăm împreună

Lorem ipsum dolor sit amet

Binele făcut împreună înseamnă că:

Te bucuri de rezultatele cultivării talentului tău și primești recunoașterea societății .

Întorci comunității darurile primite și împărtășești rezultatele tale cu o comunitate care are atât de mare nevoie de asta.

Devii membru activ al unei comunități care își propune să contribuie la schimbarea ideilor preconcepute date de un diagnostic și trecerea la dorința de a lupta consecvent și optimist pentru drumul creșterii unui copil special

Arta este formă de vindecare. Comunitatea este cadrul care o susține.

Galeria Terapiilor este un spațiu viu, în continuă transformare — la fel ca oamenii care o creează. Prin fiecare lucrare expusă, oferim inspirație, recunoștință și speranță. Indiferent dacă ești artist, părinte sau terapeut, aici poți dărui ceva din tine.

Autentificare

Înregistrare

Resetează parola

Te rog introdu numele tău de utilizator sau adresa de email, vei primi o legătură prin email pentru a crea o parolă nouă.