Onea Cătălina

Onea Cătălina
Prezentare succintă a experienței profesionale/cursuri/specializări

Am absolvit facultatea de Psihologie și Științele Educației, apoi masterului de Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie la Universitatea Transilvania din Brașov, iar în prezent frecventez cursul postuniversitar de lungă durată în Analiză Comportamentală Aplicată. Intervenție în TSA din cadrul facultății de Vest, Timișoara, formându-mă astfel pentru meseria de analist comportamental.
De asemenea, am participat la diverse cursuri de formare precum: RBT (pregătirea instructorului comportamental), cursul My Way (Intervenție pe comportamente problematice), ToM (Teoria Minții), stagiul de logopedie, etc.

Servicii/activități/terapii de recuperare acordate copiiilor sau familiilor acestora

Terapie ABA
Logopedie

Tipuri de diagnostic abordate

Autism
Întârziere/retard în limbaj
Dificultăți de pronunție
ADHD
Tulburări de învățare.

Mă numesc Onea Cătălina, sunt psihopedagog la un centru de Stat din Întorsura Buzăului, din cadrul DGASPC Covasna.

Sunt pasionată de știința analizei aplicate a comportamentului ale căror principii nu lipsesc din cadrul terapiilor pe care le desfășor cu copilașii.

De asemenea, cochetez și cu logopedia, oferind servicii și în această direcție. Iubesc copiii speciali pentru că învăț foarte multe lucruri de la ei și pentru că au un suflet curat

Autentificare

Înregistrare

Resetează parola

Te rog introdu numele tău de utilizator sau adresa de email, vei primi o legătură prin email pentru a crea o parolă nouă.